Presa din Turcia pune sub semnul întrebării motivul oficial invocat de Kayserispor şi Dan Petrescu în privinţa rupturii. Marţi, clubul turc a anunţat că s-a despărţit de antrenorul român, dar jurnaliştii turci au anunţat care au fost motivele plecării "Bursucului".
Dan Petrescu a avut un bilanţ slab la Kayserispor şi s-a despărţit de clubul din Super Lig după opt meciuri, două victorii, trei remize şi trei înfrângeri. Echipa se află pe locul 16, cu 25 de puncte şi e ameninţată de retrogradare, aşa cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut. După anunţul plecării, presa din Turcia a înaintat o variantă diferită pentru despărţirea dintre cele două părţi.
De ce ar fi plecat, de fapt, Dan Petrescu de la Kayserispor
"Bursucul" e din nou un antrenor liber, după doar o lună petrecută în Super Lig. Imediat după înfrângerea cu Sivasspor, scor 2-0, ofiţerul de presă al lui Kayserispor a anunţat că antrenorul se va întâlni de urgenţă cu preşedintele pentru a discuta: "Vom avea o discuţie detaliată cu antrenorul nostru şi ne vom apleca asupra tuturor problemelor", a scris Mustafa Tokgoz.
Folosirea cuvântului "probleme" indică un alt scenariu decât cel prezentat oficial de Kayserispor, în anunţul despărţirii pe cale amiabilă de Dan Petrescu. Motivul prezentat de club este acela că antrenorul român a plecat din motive familiale. Totuşi, publicaţia turcă Ajansspor susţine că o altă cauză se ascunde în spatele schimbării.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sursa citată susţine că Dan Petrescu era neliniştit din cauza lipsei de încredere a conducerii, iar acest aspect a influenţat decisiv decizia luată la începutul acestei săptămâni. Relaţia dintre Dan Petrescu şi conducerea lui Kayserispor ar fi afectat direct rezultatele echipei din ultima vreme.
"Problemele" s-au rezolvat la o zi după anunţul şedinţei lui Dan Petrescu. Şi Marius Şumudică are viaţă grea în Turcia
"Mâine (n.r. - luni) vom avea o şedinţă în care vor discuta în detaliu, pentru a trece peste probleme", anunţa ofiţerul de presă al lui Kayserispor, Mustafa Tokgoz. La o zi distanţă de la întâlnirea lui Dan Petrescu şi preşedintele clubului, Kayserispor a făcut anunţul oficial.
Kayserispor, fosta echipă a lui Dan Petrescu, şi Rizespor, clubul antrenat de Marius Şumudică, sunt vecine de clasament. Prima e pe locul 16, la un punct de locurile retrogradabile, iar a doua e pe locul 15, cu 27 de puncte.
Şi Marius Şumudică are o situaţie grea în Superlig. Antrenorul român a preluat echipa cu aproape 20 de cazuri de COVID-19, iar în ultimele cinci partide are două remize şi trei înfrângeri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, kayserispor, plecare dan petrescu kayserispor, dan petrescu motiv plecare kayserispor, turcia, marius sumudica, dan petrescu turcia, super lig