Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BOOM! Şumudică a semnat deja cu o nouă echipă. Antrenorul a dat o lovitură istorică şi a prins un salariu ameţitor: "E greu aşa ceva pentru România"

BOOM! Şumudică a semnat deja cu o nouă echipă. Antrenorul a dat o lovitură istorică şi a prins un salariu ameţitor: "E greu aşa ceva pentru România"
Comentarii

Marius Şumudică a încheiat sezonul cu Al Shabab, iar acum se pregăteşte pentru o nouă aventură pe banca lui Al Raed.

"A fost o experienţă pozitivă, din toate punctele de vedere, am reuşit să ne calificăm făcând un record istoric pentru club, am făcut 16 puncte din 18 posibile în Champions League. I-am luat de pe 4, i-am lăsat pe acelaşi loc, suntem calificaţi în optimile Champions League.

Urmează 20 de zile de vacanţă, îmi văd familia, soţia, copiii şi, fotbalistic, mă întorc în Arabia Saudită. Am avut o discuţie cu cei de la Al Shabab, mi s-a propus prelungirea contractului, în nişte condiţii care nu mi-au convenit, dar, să fiu sincer, eu semnasem cu două săptămâni înainte cu altă echipă, o echipă care mi-a oferit absolut tot. Mi-au pus pe tavă absolut tot, transferuri, buget de transferuri şi posibilitatea să creez o echipă puternică, plus un contract pe doi ani, ceea ce nu se dă în Arabia Saudită.

Mă refer la Al Raed, ca să nu mă mai ascund, e echipa de pe locul 7. Sper să fiu acolo doi ani, sper să rămân acolo doi ani. E un contract cu şase zerouri. E greu pentru România, pentru Europa nici atât. În Europa antrenorii români e greu să intre la echipe mari" , a declarat Marius Şumudică.

Marius Şumudică a plecat de la Al Shabab

Instalat în martie la Al-Shabab, Marius Şumudică nu va mai continua la echipa pe care a lăsat-o pe locul 4 în campionatul Arabiei Saudite. Presa din Golf anunţă că preşedintele Khaled Al Baltan s-a înţeles cu fostul antrenor al Barcelonei, Quique Setién.

Al Raed, echipa pe care o va pregăti Şumudică în sezonul următor, a încheiat sezonul pe locul 7, la doar trei puncte de prima retrogradată în liga secundă din Arabia Saudită.

Afla mai multe despre: sumudica 

viewscnt
Articole similare