Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pe lângă Pitu, Giovanni Becali negociază încă o lovitură: ”Au propus toţi banii acum, cash”. Cine ar urma să se transfere

Pe lângă Pitu, Giovanni Becali negociază încă o lovitură: ”Au propus toţi banii acum, cash”. Cine ar urma să se transfere

Stranieri

Comentarii

După Alexi Pitu, Giovanni Becali este aproape să dea o nouă lovitură importantă pe piaţa transferurilor.

După ce au ieşit din închisoare, fraţii Giovanni şi Victor Becali au început din nou să domine transferurile importante în care sunt implicaţi jucători români.

Luni seară, ei au reuşit să-l transfere pe Alexi Pitu de la Farul la Bordeaux, dar ar putea da o nouă lovitură.

Giovanni Becali discută despre un nou transfer important

Tot fraţii Becali îl au sub contract şi pe Olimpiu Moruţan. Mijlocaşul în vârstă de 23 de ani este într-o formă foarte bună şi se bucură de foarte multe laude la Pisa, în Serie B.

Moruţan este împrumutat de Galatasaray, dar Pisa are o clauză de reziliere de 5,5 milioane de euro, la finalul sezonului.

Însă Giovanni Becali susţine că oficialii echipei italiene au trimis în această iarnă o ofertă pentru Olimpiu Moruţan, 3,5 milioane de euro într-o singură tranşă.

Momentan, suma nu este pe placul lui Galatasaray, spune Giovanni Becali. Deşi turcii au probleme financiare, ei aşteaptă în speranţa că vor primi mai mulţi bani.

Negocierile sunt însă deschise şi Giovanni Becali ar putea bifa încă un transfer important.

”Pisa vrea să facă opţiunea de acum, are o opţiune de 5,5 milioane de euro la sfârşitul sezonului, ei au propus echipei Galatasaray 3,5 milioane de euro, acum, toţi o dată, cash.

Galatasaray, chiar dacă n-au bani în momentul ăsta, nu sunt de acord, aşa că vom vedea. Dar, oricum, Moruţan marchează 10 goluri şi are 7 assist-uri, şi mai face încă 5 assists, va rămâne sigur în Italia.

Nu ştiu dacă la Pisa. Dar oricum, Pisa, dacă are opţiunea o face şi îl va vine la o altă echipă, ca să facă o diferenţă de bani”, a spus Giovanni Becali pentru Fanatik.ro.

Olimpiu Moruţan, sezon foarte bun la Pisa

Olimpiu Moruţan a fost împrumutat de Galatasaray la Pisa în vara care a trecut, după un sezon în Turcia în care a alternat sclipirile cu momentele mai puţin reuşite.

În Italia, Moruţan este însă mult mai constant şi evoluţiile sale sunt foarte apreciate:

”E un copil care şi-a băgat minţile în cap. Acum văd că-şi vede de treabă, a devenit un om foarte important al echipei şi sper să ajungă acolo unde ne dorim cu toţii”, a mai spus Giovanni Becali.

Până acum, Olimpiu Moruţan a strâns 19 apariţii în Serie B, timp în care a reuşit 5 goluri şi 7 assist-uri.

Internaţionalul român este al doilea cel mai bun marcator de la Pisa, după atacantul Ettore Gliozzi, care a înscris 7 goluri.

Afla mai multe despre: morutan 

viewscnt
Articole similare