Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prea timid să-i spună lui MM că a fost ofertat de Olăroiu şi să plece de la FCSB: "Du-te, fratele meu, dacă ai 10.000 acolo". A tranşat cazul momentului în Superligă | EXCLUSIV

Prea timid să-i spună lui MM că a fost ofertat de Olăroiu şi să plece de la FCSB: "Du-te, fratele meu, dacă ai 10.000 acolo". A tranşat cazul momentului în Superligă | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Experţii Orange Sport, Florin Răducioiu şi Mihai Stoica, au tranşat cazul momentului în Superligă: plecarea lui Eugen Neagoe, de la Universitatea Cluj, la Universitatea Craiova. De altfel, managerul general al FCSB a dezvăluit ce s-a întâmplat când Cosmin Olăroiu a făcut o ofertă spre FCSB.

Mihai Stoica a rezolvat cazul lui Eugen Neagoe cu un exemplu de la FCSB

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a supărat pe Eugen Neagoe, care a ales să rezilieze contractul cu U Cluj, pentru a semna cu Universitatea Craiova, clubul său de suflet. Acum, Eugen Neagoe e bun de plată faţă de echipa ardeleană, care n-a trecut uşor peste faptul că îşi va pierde antrenorul cu care urma să abordeze restul sezonului. 

Pentru Eugen Neagoe pasul la Universitatea Craiova este unul important, mai ales că va conduce una dintre echipele de tradiţie ale României, dar va câştiga mai mult decât salariul oferit la U Cluj. 

În lipsa unei clauze de reziliere cu echipa de pe Cluj Arena, Florin Răducioiu şi Mihai Stoica au ajuns la concluzia că Eugen Neagoe face pasul corect. 

"Îl ştiu pe domnul Rotaru şi îl apreciez pentru ce face. Ştia bine că Eugen Neagoe doreşte să antreneze echipa sa de suflet. Cred că se discută de câteva săptămâni, nu de dinainte de Crăciun. Vorbim şi despre contract. Dacă-l chema pe Eugen AC Milan şi contractul îi permite să semneze cu Craiova sau AC Milan, mi se pare normal să se ducă", a spus expertul Orange Sport, Florin Răducioiu. 

De asemenea, Mihai Stoica a tranşat cazul printr-un moment petrecut în trecut la FCSB. În urmă cu aproape un deceniu, Cosmin Olăroiu l-a ofertat pe antrenorul cu portarii de la FCSB, Eugen Nae, pe care l-a dorit în staff-ul său. 

Recunoscător lui MM Stoica pentru şansele pe care i le-a dat, Eugen Nae n-a dorit, iniţial, să-i spună: 

"Să vă spun o chestie despre Eugen Nae, antrenorul de portari. L-am convins, când era portar la Otopeni, să se apuce de antrenorat. Eram la Urziceni. A lucrat cu mine la Urziceni, apoi a venit la Steaua (n.r. - FCSB), am lucrat la Steaua şi a primit ofertă de la Cosmin Olăroiu. 

Ce ar fi trebuit eu să fac atunci? El, săracul, nici nu voia să-mi spună, că îi era ruşine să-mi spună. <<Băi, Giani...>>. Geană (n.r. - Eugen Neagoe), Giani (n.r. - râde). <<Du-te, fratele meu, că nimeni nu poate să-ţi spună să stai pe 2.000, dacă ai 10.000 acolo. Dacă vei fi lângă Oli, ai rezolvat-o pe viaţă.>>. Cine stă pe lângă Oli e bine, e aranjat. Nu ai ce să faci", a concluzionat managerul general de la FCSB, pentru Orange Sport. 

Fost portar la Sportul Studenţesc, Farul Constanţa, FCSB, Progresul, FC Braşov şi CS Otopeni, Eugen Nae a intrat în staff-ul lui Cosmin Olăroiu în 2013, la Al Ahli, apoi l-a urmat la Jiangsu Suning, iar acum e alături de el la Sharjah, în Emiratele Arabe Unite. 

Antrenorul cu portarii a revenit pentru o scurtă perioadă la FCSB, în 2021, când s-a ocupat de pregătirea echipei. 

Afla mai multe despre: mihai stoicaeugen naecosmin olaroiu,  

viewscnt
Articole similare