Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Cristiano Ronaldo a vrut să-l păcălească pe Radu Petrescu şi a simulat, dar arbitrul român i-a acordat cartonaşul galben. Reacţia imediată a presei din Portugalia

VIDEO | Cristiano Ronaldo a vrut să-l păcălească pe Radu Petrescu şi a simulat, dar arbitrul român i-a acordat cartonaşul galben. Reacţia imediată a presei din Portugalia

Cristiano Ronaldo

Comentarii

Cristiano Ronaldo (38 de ani) a fost one-man-show în partida dintre Portugalia şi Luxemburg, una în care a dat două goluri, dar a şi simulat, fază în urma căreia a fost avertizat de arbitrul român, Radu Petrescu, cu un cartonaş galben.

Portugalia a învins-o fără drept de apel pe Luxemburg, scor 6-0, în deplasare, în etapa a doua din preliminariile Campionatului European din 2024.

VIDEO | Radu Petrescu i-a acordat cartonaşul galben lui Cristiano Ronaldo pentru simulare. Presa din Portugalia a reacţionat imediat. Ce notă a primit arbitrul român

Partida a fost condusă de o brigadă românească, cu Radu Petrescu la centru. Acesta a ieşit în evidenţă cu un cartonaş galben acordat lui Cristiano Ronaldo pentru simulare, în minutul 57.

Superstarului lusitan nu i-a venit să creadă şi s-a dus la arbitru să-i ceară explicaţii. Radu Petrescu a fost categoric în decizia sa şi l-a lămurit pe Ronaldo, care a plecat nemulţumit din acea zonă.

Presa lusitană a reacţionat imediat după meci. Deşi a lăudat prestaţia centralului român, mai ales la penalty-ul dictat în favoarea lui Rafa Leao, i-a acordat numai nota 4.

”A comis unele erori la nivel disciplinar, dar a fost ferm şi corect în fazele cele mai importante ale partidei. A decis bine când i-a acordat lovitura de la 11 metri lui Rafael Leao, aplicând un criteriu adecvat şi echilibrat.

La fel, a luat hotărârea potrivită când a considerat că Cristiano Ronaldo a simulat la marginea careului”, au scris portughezii de la Record.

”Centralul român a început cu două faze la care a aşteptat confirmarea VAR, la primul şi la al treilea gol marcate de Cristiano şi Bernardo Silva.

Apoi, a dat verdictul corect, ajutat de asistenţi, în alte două situaţii importante: a anulat golul de 0-5, pentru un ofsaid la Danilo, în minutul 35, şi, în minutul 57, i-a arătat galbenul lui Ronaldo pentru că a simulat un fault în duelul cu Chanot. Un arbitraj discret şi competent”, au precizat şi jurnaliştii de la O Jogo.

Portugalia a trecut de Luxemburg datorită golurilor marcate de Cristiano Ronaldo, de două ori, Joao Felix, Bernardo Silva, Otavio şi Rafa Leao.

În urma acestei victorii extrem de facile, naţionala lusitană conduce grupa J, cu şase puncte după primele două partide.

Cristiano Ronaldo a devenit recent jucătorul cu cele mai multe selecţii la o echipă naţională masculină de fotbal (198).

Afla mai multe despre: cristiano ronaldoportugaliaradu petrescu 

viewscnt
Articole similare