You are here:

Xabi Alonso a spus doar şase cuvinte despre arbitrajul lui Istvan Kovacs, după Liverpool - Real Madrid

Xabi Alonso a spus doar şase cuvinte despre arbitrajul lui Istvan Kovacs, după Liverpool - Real Madrid

UEFA Champions League

Comentarii

Xabi Alonso, antrenorul celor de la Real Madrid, a avut un moment tensionat cu arbitrul Istvan Kovacs în timpul duelului cu Liverpool, disputat în etapa a patra a fazei grupelor din Liga Campionilor.

Deşi traversează o perioadă mai puţin inspirată, Liverpool a reuşit o victorie convingătoare în faţa campioanei Spaniei, impunându-se printr-o prestaţie solidă, chiar dacă scorul final nu reflectă pe deplin diferenţa de joc.

Formaţia pregătită de Arne Slot a dominat clar, trimiţând nu mai puţin de 17 şuturi spre poarta apărată de Thibaut Courtois, dintre care şapte au fost cadrate.

Xabi Alonso nu s-a plâns de arbitraj, după Liverpool - Real

UEFA l-a delegat la centru pe românul Istvan Kovacs, acelaşi arbitru care a condus finala competiţiei din sezonul precedent. Centralul din Carei s-a aflat de mai multe ori în prim-plan, cea mai controversată fază producându-se în minutul 30, când Tchouameni a deviat un şut cu mâna. Kovacs a dictat iniţial penalty, dar şi-a schimbat decizia după analiza VAR.

De asemenea, arbitrul român a acordat patru cartonaşe galbene jucătorilor madrileni şi unul antrenorului Xabi Alonso. Întrebat la conferinţa de presă ce discuţie a avut cu Kovacs în momentul avertismentului, tehnicianul spaniol a evitat să ofere detalii.

„Sunt deciziile arbitrului, asta e tot”, a declarat Xabi Alonso, după Liverpool - Real 1-0.

Afla mai multe despre: realliverpool 

viewscnt
Articole similare