Înaintea duelului din ultima etapă a turului sezonului regular al Superligii, împotriva lui Sepsi, Gigi Becali a anunţat mutările pe care le pune la cale la FCSB înaintea perioadei de mercato. Trei jucători urmează să plece de la club, în timp ce un fotbalist nou va apărea în primul 11 al vicecampioanei.
În urma uneia dintre cele mai tumultoase periode din istoria FCSB-ului, care a inclus două umilinţe 0-5 cu Silkborg şi meciuri cu o încărcătură incredibilă pe plan intern, Gigi Becali a luat câteva decizii drastice.
După remiza cu UTA, latifundiarul a anunţat că trei jucători urmează să părăsească echipa, Rachid Bouhenna, definitiv, la iarnă sau la vară, şi Ianis Stoica şi Denis Haruţ, care vor fi fie împrumutaţi la U Cluj, fie trimişi la alte echipe, în ianuarie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mult, Andrei Dumiter, Bogdan Rusu şi Marco Dulca se aflau deja pe lista neagră a patronului şi vor pleca cât de curând se poate, nereuşind să reintre în graţiile lui Becali, la fel ca Răzvan Oaidă.
Din punctul de vedere al venirilor, finanţatorul FCSB-ului şi-a manifestat până acum interesul doar în golgheterul lui FC Argeş, Arnold Garita, dar a anunţat deja că un fotbalist nou va apărea în primul 11 tot mai des.
”Dacă crede cineva că am luaţ ţeapă, se înşală”
Impresionat de el la ultimele meciuri, patronul vicecampioanei a dezvăluit că are speranţe măreţe de la Eduard Radaslavescu şi a confirmat că acesta va primi din ce în ce mai multe şanse la Bucureşti, chiar mai multe decât Alexandru Musi, provenit din propria academie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Îmi place Radaslavescu. Dacă crede cineva că am luat ţeapă, se înşală. Îl văd din mişcări că va fi fotbalist. Încă n-are experienţă, e copil, n-a jucat mult, dar se vede dorinţa lui, voinţa de a pasa, se vede că are viziune de joc, viteză şi agresivitate.
Va fi fotbalist, faţă de Musi, care e adevărat că driblează, face, drege, dar e prea lent. Între Musi şi Radaslavescu, îl aleg pe Radaslavescu, deşi Musi e de la noi.
Veţi vedea cine va fi Radaslavescu la 20 de ani. Va începe echipa cu el, primul pe listă! O să fie jucătorul numărul 1 de la FCSB. E activ, agresiv, se zbate.
La fotbal, dacă n-ai bărbăţie, să nu-ţi fie frică de minge, eşti mort! Unde e mingea, e şi Radaslavescu, o iubeşte! Are bărbăţie să o primească. Dacă ţi-e frică de minge, că nu ştii ce să faci cu ea, degeaba ai talent”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
Cel mai probabil prim 11 al FCSB-ului după perioada de mercato, conform spuselor lui Gigi Becali de până acum:
- Târnovanu - Pantea, Dawa, Cristea, Radunovic - Olaru, Edjouma, Radaslavescu - Cordea, Compagno, Coman
- Citește și
- ”Au arătat foarte rău, de mult nu i-am mai certat aşa”. Dan Petrescu, decepţionat după remiza cu U Cluj: ”Sper să nu mă dezamăgească şi meciul următor”
- ”E un antrenor care... sincer, nu i-am înţeles metodele”. A jucat sub comanda lui Ionuţ Chirilă şi a rămas confuz: ”Nu îi plac fundaşii centrali înalţi”
- VIDEO | Cum arată Constantin Budescu după aproape şapte luni pe bară. Fotbalistul a revenit pe gazon în Petrolul - Sepsi
Afla mai multe despre: fcsb