Andrei Coubiş impresionează la Universitatea Cluj, iar Basarab Panduru consideră că fundaşul poate ajunge la echipa naţională.
Andrei Coubiş impresionează la Universitatea Cluj, iar Basarab Panduru consideră că fundaşul poate ajunge la echipa naţională.
Tricolorii au aflat programul meciurilor din grupa B4 a Ligii Naţiunilor, în care vor evolua în ediţia 2026/2027 a competiţiei, conform tragerii la sorţi de joi.
Mircea Lucescu a fost externat recent de la Spitalul Universitar din Bucureşti şi urmează să zboare în Belgia pentru o nouă serie de investigaţii.