Andrei Raţiu a confirmat din cantonamentul naţionalei că transferul său la Fulham a fost foarte aproape de a fi realizat.
Andrei Raţiu a confirmat din cantonamentul naţionalei că transferul său la Fulham a fost foarte aproape de a fi realizat.
Miliardarii americani Todd Boehly şi Mark Walter şi-au vândut participaţia la Chelsea către acţionarul majoritar al clubului englez de fotbal, fondul de investiţii Clearlake Capital, care a preluat controlul total asupra acestuia, a anunţat gruparea engleză, citată de AFP.
Piero Ausilio s-a despărţit brusc de Inter la începutul acestei luni, după aproape trei decenii petrecute în cadrul clubului milanez, iar următoarea destinaţie a experimentatului oficial italian ar putea fi Tottenham Hotspur.