Se apropie meciurile din prima manşă a „sferturilor” Europa League şi Conference League. Va fi spectacol, pentru că au rămas în cursă nume mari precum AS Roma, Juventus, Manchester United sau FC Sevilia, „specialista” celei de-a doua competiţii europene intercluburi.
Biletul Zilei de marţi vine cu două meciuri interesante, iar primul pe care vom paria, cel dintre Liverpool şi Real Madrid, este deja un derby în fazele eliminatorii ale Champions League. Celălalt meci propus pentru biletul nostru vine din Portugalia, unde vom juca pe partida liderului Benfica, care se va duela cu Boavista.
FA Cup încă are parte de o serie de duble îndecise, terminate la egalitate în primul meci, aşa că este nevoie de rejucări. Burnley şi Ispwich Town au remizat la zero în tur, iar Wrexham a produs una dintre surprizele şaisprezicimilor, reuşind să i se opună lui Sheffield United, într-un thriller încheiat 3-3.