Jaqueline Cristian se menţine pe locul 66 în clasamentul WTA dat publicităţii luni, cu 948 puncte. Ea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială.
Jaqueline Cristian se menţine pe locul 66 în clasamentul WTA dat publicităţii luni, cu 948 puncte. Ea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială.
Jucătorul francez de tenis Ugo Humbert (26 de ani), eliminat de la Mastersul 1000 de la Monte-Carlo de australianul Alexei Popyrin, a jucat accidentat. Francezul a suferit o fractură la mâna dreaptă după o căzătură la hotel.
Norvegianul Casper Ruud, numărul 6 mondial, a declarat, joi, pentru AFP că jucătorii de tenis nu primesc o parte suficientă din veniturile generate de cele patru Grand Slam-uri, cele mai importante turnee ale sezonului.