Universitatea Cluj a reuşit un transfer spectaculos în această iarnă şi l-a luat sub formă de împrumut pe Andrei Coubiş, fundaş ce aparţine celor de la AC Milan.
Universitatea Cluj a reuşit un transfer spectaculos în această iarnă şi l-a luat sub formă de împrumut pe Andrei Coubiş, fundaş ce aparţine celor de la AC Milan.
Preşedintele de la Dinamo, Andrei Nicolescu, a justificat primul transfer din iarnă. Valentin Ţicu (25 de ani) îi va face concurenţă fundaşului stânga titular, iar până în vară trebuie să demonstreze că şi-a revenit din punct de vedere fizic, ca să primească prelungirea.
După un start de sezon fără minute în Italia, fundaşul crescut de AC Milan ar putea ajunge în Superliga. Universitatea Craiova a intrat pe fir şi îl doreşte pe fotbalistul care a refuzat-o pe Dinamo.