Tricolorii mizează din nou pe un public numeros contra Olandei. Stadionul nu va fi plin, dar federalii se aşteaptă la cel puţin 25 de mii de fani pe Arena Naţională.
Tricolorii mizează din nou pe un public numeros contra Olandei. Stadionul nu va fi plin, dar federalii se aşteaptă la cel puţin 25 de mii de fani pe Arena Naţională.
Răzvan Marin va rămâne sub comanda lui Daniel Isăilă la reprezentativa Under 21. Astfel, mijlocaşul de 21 de ani, convocat iniţial la prima selecţionată, va merge în Ţara Galilor, acolo unde România U21 va întâlni Ţara Galilor pe 14 noiembrie, la Bangor.
Cosmin Contra rămâne neînvins pe banca naţionalei României. După victoria cu Kazahstan şi remiza din Danemarca, de luna trecută, tricolorii au învins reprezentativa Turciei, scor 2-0, într-o partidă disputată la Cluj.