Preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a declarat că atacantul Alexandru Ioniţă va merge la echipa a doua a grupării, subliniind că miercuri va avea loc o discuţie cu oficialii de la CFR Cluj privind transferul acestuia.

Simona Halep va aborda noul sezon din WTA cu un nou sponsor tehnic, după ce negocierile pentru prelungirea înţelegerii cu Adidas, firma de echipament sportiv cu care se afla sub contract din aprilie 2014, au intrat în impas.
Fundaşul algerian Faouzi Ghoulam şi-a prelungit contractul cu Napoli până în 2022, a anunţat gruparea italiană.