Fostul conducător al LPF, Dumitru Dragomir, a reacţionat după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită în valoare de 3,1 milioane de euro.

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, are activitate şi după ce-a ieşit din fotbal. După ce-a scris prima sa carte "Meciurile vieţi mele", fostul preşedinte al LPF vrea să dea lovitura cu un nou volum.
Deşi se vehiculează că patronul FCSB se bagă la echipă şi are un cuvânt greu de spus în privinţa primului ”11”, Dumitru Dragomir îi oferă credit total lui Dică în alcătuirea echipei care a reuşit, aseară, să producă surpriza şi să se impună în faţa celor de la Lazio, scor 1-0.