Prin diverse activităţi sportive, unii iau medalii, alţii slăbesc sau îşi umplu corpul de energie. Însă există o disciplină sportivă care te ajută să le îndeplineşti pe toate, dar te şi scapă de stres.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, află miercuri dacă va fi pusă în libertate. Tribunalul Cluj urmează să se pronunţe asupra contestaţiei la decizia Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a fostului ministru.
Zoom Sport a avut o ediţie cu totul specială. Invitata Geaninei Iacob a fost Cristina Neagu, jucătoarea lui CSM Bucureşti.