Perioada pandemiei a forţat cluburile din Liga 1 să ia decizii drastice, din punct de vedere financiar, atât la nivelul lotului de jucători, cât şi la nivelul staff-ului. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost deja de acord cu actul adiţional prin care li se prelungeşte contractul până la finalul sezonului, situaţie în care e şi Viorel Moldovan. Totuşi, acesta are şanse minime de a mai continua şi din sezonul următor pe banca celor de la Chindia Târgovişte.