Pentru Italia nu este prima dată când un rezultat de egalitate între două naţionale, face ca naţionala lor să fie eliminată sau să nu se califice.
Pentru Italia nu este prima dată când un rezultat de egalitate între două naţionale, face ca naţionala lor să fie eliminată sau să nu se califice.
Bulgarul Georgi Kabakov va conduce la centru partida Franţa – România, care se va disputa luni, la Cesena, de la ora 22.00, în ultima etapă a grupei C a Campionatului European under 21.
România U21 a câştigat cu 4-1 primul meci de la Campionatul European sub 21 de ani împotriva Croaţiei, iar ultimul gol al partidei a fost marcat de Adrian Petre, la doar câteva secunde după ce a intrat pe teren, însă reuşita sa nu a fost lipsită de emoţii.