Astăzi, de la 21:00, este programată tragerea la sorţi a tabloului de la US Open, competiţie unde vom avea şase jucătoare pe tabloul principal în competiţia feminină, iar Simona Halep va ataca al doilea trofeu într-un turneu de Mare Şlem, după ce s-a impus la Roland Garros.
În turul doi preliminar din Europa League, FCSB o va întâlni pe învingătoarea dintre Rudar Velenje şi Tre Fiori/Bala Town. Tot astăzi a intrat în tragerea la sorţi şi FC Viitorul. În primul tur, jucătorii lui Gheorghe Hagi vor juca împotriva câştigătoarei Cupei Luxemburgului, Racing Union, apoi, dacă se vor califica, vor da peste Vitesse Arnhem.
Sportiva Eva Tofalvi a ocupat locul 84 în proba de biatlon - 15 kilometri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Pyeongchang, aceasta fiind ultima ei participare la o competiţie olimpică. Tofalvi, în vârstă de 39 de ani, a ratat şapte ţinte (din cele 20 de trageri) în cele patru treceri prin poligon.