Montesquieu, o figură importantă a iluminismului francez, scria pe la mijlocul anilor 1700 că trebuie să-l plângi pe om la naştere şi nu la moarte. Cam aşa şi cu Atletico Madrid, o formaţie condamnată să trăiască în umbra marelui Real, dar care luptă din 1903 să contrazică gândiri, sisteme şi întâmplări nu tocmai blânde. Fanii lui Atleti au învăţat din generaţie în generaţie să viseze şi au făcut-o uniţi în cuget şi simţiri, în peluze şi tribune, pentru ca mai apoi, la un semn al blestemului iminent să risipească bruma de noroc şi speranţă într-un tumult al întrebărilor.
