You are here:

10 ani fără gazon schimbat pe un stadion modern din România. Minunea din fotbalul românesc: ”Noi am făcut mentenanţa”

10 ani fără gazon schimbat pe un stadion modern din România. Minunea din fotbalul românesc: ”Noi am făcut mentenanţa”

Fotbal intern

Comentarii

Pe un stadion modern din România n-a fost schimbat niciodată gazonul în cei 10 ani de la inaugurare.

O situaţie atipică în fotbalul românesc, unde cluburile au deseori mari probleme cu suprafaţa de joc. Chiar şi pe arenele construite în ultimii ani, gazonul a creat foarte multe probleme.

Există însă un mare club din România care n-a schimbat niciodată gazonul în ultimii 10 ani, când a fost inaugurată noua arenă pe care-şi dispută meciurile.

Stadionul modern din România unde gazonul n-a fost niciodată schimbat în ultimii 10 ani

Într-un peisaj în care gazonul de pe stadioane este schimbate după aproximativ doi ani de folosinţă, poate chiar şi mai des, există un stadion modern în fotbalul românesc unde suprafaţa de joc este aceeşi ca acum 10 ani.

Este vorba despre stadion ”Ilie Oană” din Ploieşti. Arena a fost reconstruită şi inaugurată în urmă cu 10 ani şi de atunci s-a jucat pe acelaşi gazon.

Valeriu Răchită spune că suprafaţa de joc n-a fost schimbată niciodată, dar, în schimb, a fost tratată cu multă atenţie.

Răchită susţine că administratorii stadionului au ţinut ca aici să nu se joace prea multe meciuri, motiv pentru care au refuzat o solicitare de închiriere venită de la FCSB:

”Noi am făcut mentenanţa stadionului şi firul de iarbă, cu apa cu care se iriga gazonul, nu permite decât patru ore de fotbal pe săptămână, aşa că le-am permis doar celor de la Chindia să joace pe stadionul nostru.

Nu am refuzat FCSB, doar că nu poate să susţină stadionul... Pe 24 septembrie facem zece ani de la inaugurare şi nu s-a schimbat niciodată gazonul. Tragem de el aşa cum putem.

Mai facem o scarificare, o însămânţare, mai facem câte un tratament şi uite că rezistăm”, a dezvăluit Valeriu Răchită la Pro X.

Stadionul din Craiova, al treilea gazon în 4 ani de la inaugurare

Cu un cost total al construcţiei de 52 de milioane de euro, noul stadion din Craiova a fost inaugurat în noiembrie 2017 şi nu este un caz la fel de fericit ca arena din Ploieşti. În acest timp, suprafaţa de joc a fost schimbată de două ori.

Prima dată s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani, când Victor Piţurcă, antrenor atunci la Universitatea, a propus atunci trecerea la o suprafaţă de joc hibridă, în contextul în care gazonul punea mari probleme.

Investiţia a fost de 600.000 de euro, noua suprafaţă ar fi trebuit să reziste până la 8 ani, dar va fi schimbată din nou. Lia Olguţa Vasilescu, edilul Craiovei, susţine că suprafaţa de joc s-a degradat considerabil şi a lansat procedura pentru înlocuirea ei.

Noul gazon va fi tot unul hibrid şi va costa în jur de 700.000 de euro. Trebuie spus că pe arena din Craiova frecvenţa meciurilor a fost mai ridicată, deoarece aici îşi dispută meciurile atât FC U Craiova, cât şi Universitatea Craiova.

De asemenea, National Arena, stadion inaugurat tot în 2011, a avut de-a lungul anilor mari probleme cu suprafaţa de joc, care a fost schimbată de mai multe ori.

În prezent, pe National Arena a fost instalat un gazon hibrid, condiţie impusă de UEFA pentru organizarea meciurilor de la EURO 2020.

Afla mai multe despre: ilie oana 

viewscnt
Articole similare