Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

2.800 de bilete false au fost scanate la porţile Stade France

2.800 de bilete false au fost scanate la porţile Stade France
Comentarii

RMC Sport a scris, marţi, că 2.800 de bilete false au fost scanate la porţile de intrare ale Stade de France, la finala Ligii Campionilor dintre Liverpool şi Real Madrid. Acest număr a fost înregistrat numai la porţile de intrare rezervate fanilor englezi şi erau bilete suficient de credibile pentru a fi prezentate la aparatele stewarzilor, la al doilea filtru de securitate.

2.800 de bilete false au fost scanate la porţile Stade France

Numărul este real deoarece a fost verificat prin scanare şi este semnificativ mai mare decât ceea ce se întâmplă de obicei la acest tip de eveniment, unde se înregistrează cel mult câteva sute de bilete false.

UEFA şi federaţia franceză au dedus, prin urmare, că a existat un volum mult mai mare de bilete contrafăcute în circulaţie şi s-a stabilit o extrapolare credibilă de aproximativ 30.000 de persoane fără bilete sau cu bilete contrafăcute.

După cum a informat luni Ministerul Sportului, acest ordin de mărime a fost confirmat de RATP, de consorţiul Stade de France şi de prefectura de poliţie.

Serviciile de informaţii au avertizat autorităţile cu două zile înainte de finala Ligii Campionilor asupra riscurilor legate de acest meci, anticipând aproximativ "50.000 de suporteri englezi" fără bilete sau "în posesia unor bilete false". O notă a Diviziei naţionale de luptă împotriva huliganismului (DNLH) din 25 mai, redactată în colaborare cu serviciile de informaţii, pe care AFP a putut să o consulte, precizează că vor fi prezenţi în capitala franceză "aproximativ 50.000 de suporteri englezi (care) nu vor avea bilete".

"Unii dintre ei", se arată în documentul care a fost difuzat pe scară largă în rândul forţelor de poliţie, "vor fi în posesia unor bilete false şi vor încerca să le folosească pentru a avea acces la stadion".

"Alţii vor încerca să intre pe stadion prin înşelăciune, folosind, de exemplu, uniformele stewarzilor, ale personalului UEFA, ale personalului medical, ale personalului de curăţenie etc", continuă nota. Câte 22.000 de bilete au fost alocate oficial suporterilor celor două cluburi finaliste.

Sâmbătă, lovitura de începere a meciului de pe Stade de France a fost întârziată cu 36 de minute, UEFA invocând iniţial "sosirea târzie" a fanilor la stadion.

Însă mulţi suporteri ai lui Liverpool au vorbit despre cozile lungi din orele premergătoare meciului şi despre un răspuns dur al poliţiei la numărul mare de fani care a aglomerat porţile.

Poliţia franceză a fost criticată pentru că a folosit gaze lacrimogene şi spray-uri cu piper împotriva unor fani ai lui Liverpool care aşteptau să intre pe stadionul din Paris.

Ulterior, UEFA a pus întârzierea pe seama unor "motive de securitate" şi a declarat că turnicheţii din sectoarele rezervate suporterilor echipei Liverpool au fost "blocaţi de mii de fani care au cumpărat bilete false care nu funcţionau".

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a dat vina pe suporterii britanici, declarând că mii de persoane nu aveau bilete corespunzătoare şi au forţat intrarea, iar unii au agresat stewarzii.

Real Madrid a câştigat, sâmbătă seară, pentru a 14-a oară Liga Campionilor, învingând în finala disputată pe Stade de France, la Saint-Denis, echipa Liverpool, scor 1-0 (0-0). Golul a fost marcat de Vinicius, în minutul 59.

Afla mai multe despre: ucl-liverpool-real madrid-stade france 

viewscnt
Articole similare