Multipla medaliată la gimnastică Andreea Răducan a transmis un mesaj, duminică, în ziua în care se împlinesc 25 de ani de când a fost deposedată de medalia de aur la individual-compus, la JO de la Sydney, fiind acuzată de testare pozitivă la pseudoefedrină.
”21 septembrie va rămâne mereu o zi specială pentru mine. A fost unul dintre cele mai mari teste prin care am trecut vreodată. A fost greu, a fost nedrept, dar a fost şi momentul care m-a făcut mai puternică decât aş fi crezut că pot fi.
Din acea experienţă am învăţat să nu renunţ, să lupt până la capăt şi să găsesc forţa de a mă ridica indiferent de cât de mare este obstacolul. Am învăţat că nedreptatea poate să doară, dar nu trebuie să mă definească.
Privind în urmă, ştiu că acel moment a fost testul vieţii mele şi l-am trecut. Nu mi-aş dori să-l retrăiesc, dar sunt recunoscătoare pentru tot ce m-a învăţat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Au fost 25 de ani în care m-am străduit să găsesc răspuns pentru ceea ce mi s-a întâmplat în urma acestei competiţii. Întrebări şi reflecţii… Însă astăzi, mai mult ca oricând, vreau să văd acea zi ca pe o sărbătoare a puterii, a muncii şi a pasiunii care ne-au dus pe toate trei pe podiumul olimpic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Va rămâne întotdeauna ziua în care cele 3 românce au ocupat întreg podiumul olimpic în finala de individual compus, a Jocurilor Olimpice de la Sydney, 2000. Vă mulţumesc tuturor cu recunoştinţă şi iubire”, este mesajul Andreei Răducan, care va împlini 42 de ani în 30 septembrie.
La JO de la Sydney, Andreea Răducan a încheiat evoluţiile la individual-compus pe primul loc, cu medalie de aur, iar pe podium au mai urcat Simona Amânar şi Maria Olaru, într-un moment de graţie pentru gimnastica românească, cu trei sportive medaliate, sub bagheta antrenorilor Octavian Bellu şi Mariana Bitang.
După terminarea concursului, Comitetul Olimpic Internaţional a făcut un anunţ şoc: Andreea Răducan a fost testată pozitiv la pseudoefedrină, o substanţă interzisă la acea vreme, şi descalificată, astfel că a pierdut aurul olimpic, iar podiumul a fost ocupat, în ordine, de Simona Amânar, Maria Olaru şi Liu Xuan (China).
În pofida tuturor protestelor oficiale, analizelor şi a susţinerii nevinovăţiei Andreei Răducan, decizia CIO a rămas definitivă, chiar dacă ulterior s-a dovedit că testarea pozitivă la pseudoefedrină a avut drept cauză ingerarea a două pastile de Nurofen, în seara dinaintea finalei, prescrise de medicul echipei.
Andreea Răducan s-a retras din activitatea competiţională în 2002, iar de atunci a ocupat şi funcţia de preşedinte al FR Gimnastică (2017-2020).
În cariera de gimnastă a adunat 12 medalii în marile competiţii internaţionale, din care jumătate sunt de aur – una olimpică şi cinci mondiale.
Afla mai multe despre: andreea raducan