adplus-dvertising
You are here:

3 fotbalişti români spre care s-a orientat FCSB! Îi înlocuiesc pe Budescu şi Keşeru. Gigi Becali, mutare de ultim moment

3 fotbalişti români spre care s-a orientat FCSB! Îi înlocuiesc pe Budescu şi Keşeru. Gigi Becali, mutare de ultim moment

FCSB

Comentarii

Distanţa de CFR Cluj şi inconstanţa unor fotbalişti cu experienţă din lot l-au făcut pe finanţatorul FCSB, Gigi Becali, să ia câteva decizii radicale, din raţiuni financiare. Mihai Stoica a anunţat ce fotbalişti îi înlocuiesc pe Claudiu Keşeru şi Constantin Budescu.

Fotbaliştii care intră la FCSB în locul lui Budescu şi Keşeru

La final de an, Gigi Becali a anunţat că a schimbat strategia clubului, constrâns de mai mulţi factori. Finanţatorul reduce bugetul salarial, care a fost mărit după venirile de la începutul sezonului, iar primii care vor trebuie să-şi rezolve situaţia la FCSB sunt Claudiu Keşeru şi Constantin Budescu.

Omul de afaceri a rezumat mutarea pe care o face în echipa antrenată de Toni Petrea: "De ce să joace 20.000 pe lună şi nu 4.000 pe lună?”. Astfel, echipa va suferi modificări la reluarea campionatului cu tineri care se încadrează în strategia clubului. 

În primul 11, dar şi de pe bancă vor intra în timpul meciurilor Ianis Stoica, Octavian Popescu şi Alexandru Musi, cei trei fiind anunţaţi în spaţiul public de managerul general de la FCSB, Mihai Stoica. 

Şefii clubului din Berceni simt că şansele la titlul Ligii 1 au scăzut şi că, probabil, vor ocupa doar poziţia secundă în Liga 1, care nu pare a fi ameninţată de vreo altă echipă. 

Astfel, Gigi Becali a decis că nu mai are nevoie de Claudiu Keşeru şi Constantin Budescu, a căror evoluţii au fost sub aşteptări. 

"E clar că şansele la titlu sunt aproape nule, aşa cum e foarte greu de crezut că va veni o altă echipă pe locul doi în locul nostru. Pentru noi e indiscutabil că la ora asta prioritatea este să joace Ianis Stoica, Octavian Popescu, Musi poate, pentru că noi avem un proiect, vrem să facem o echipă cu care să ne putem bate în Europa", a anunţat expertul Telekom Sport. 

De altfel, MM Stoica a anunţat că Octavian Popescu va trece în linia de mijloc a echipei, odată cu revenirea lui Florinel Coman, şi că Ianis Stoica este numărul 1 în centrul liniei de atac. 

Printr-o situaţie delicată trece Claudiu Keşeru, care nu mai poate juca la a treia echipă în acest sezon, după ce a evoluat pentru Ludogoreţ şi FCSB. 

Iar oficialul echipei din Berceni a subliniat decizia finală în privinţa celor doi.

"Dacă seniorii vor să stea să îşi ia salariile şi să se uite la copii cum joacă, asta vor face", a adăugat managerul general de la FCSB, Mihai Stoica.

viewscnt
Articole similare