Organizarea EURO 2024 în Germania este susţinută de majoritatea populaţiei din această ţară, conform unui sondaj de opinie al institutului Forsa, a anunţat Federaţia germană de fotbal (DFB).
Conform cercetării sociologice, 76% dintre cei intervievaţi au afirmat că sunt de acord ca ţara lor să găzduiască această competiţie, în timp ce 12 la sută s-au declarat indecişi.
În rândul celor care au declarat că sunt microbişti, procentul de susţinere este şi mai mare, 89%.
Studiul a fost dat publicităţii cu o săptămână înainte de anunţarea, de către UEFA, a ţării gazdă a turneului final, în competiţie aflându-se Germania şi Turcia.
Săptămâna trecută a avut loc un schimb de replici între preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi cel al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Reinhard Grindel, pe marginea organizării EURO 2024, după o recentă întâlnire a oficialului FIFA cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
Grindel i-a reproşat lui Infantino, într-o scrisoare, că în cadrul convorbirilor cu Erdogan ar fi lăudat conţinutul dosarului depus de Turcia, opinând că acest lucru ar reprezenta o ingerinţă în procesul de selecţie care poate influenţa decizia ce se va lua pe data de 27 septembrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: germania, campionatul european, sondaj, decizie, anunt