You are here:

99% e noul fotbalist al FCSB! După Keşeru, Gigi Becali mai aduce un jucător din naţionala României | EXCLUSIV

99% e noul fotbalist al FCSB! După Keşeru, Gigi Becali mai aduce un jucător din naţionala României | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB continuă campania de achiziţii, iar Gigi Becali s-a înţeles, într-o mare măsură, în privinţa altui fotbalist din naţionala României. După Claudiu Keşeru, în lotul vicecampioanei mai ajunge un jucător ofensiv.

În timp ce la CFR Cluj e haos, după demiterile dictate de Nelu Varga după primele etape din Liga 1, FCSB s-a întărit, atât la nivelul băncii tehnice, cât şi la nivelul lotului. În actuala campanie de achiziţii, la echipa din Berceni au ajuns: Claudiu Keşeru, Andrei Dumiter, Andrei Cordea, Alexandru Creţu, care e pe picior de plecare, Stipe Vucur, Paulo Vinicius, Andrei Burlacu şi Ivan Mamut. 

Valentin Gheorghe, 99% la FCSB

În zilele următoare, FCSB va anunţa încă un transfer. Vineri, Claudiu Keşeru şi-a reziliat contractul cu Ludogoreţ şi se va alătura lotului pregătit de Edward Iordănescu. Această mişcare a provocat nemulţumiri în Bulgaria, întrucât suporterii nu au fost de acord cu cedarea celui mai bun marcator din istoria clubului. 

Sursele Telekom Sport susţin că încă un fotbalist de naţională va semna cu FCSB, în curând. Transferul lui Valentin Gheorghe, mijlocaşul Astrei Giurgiu, e realizat în proporţie de 99%. Deşi mai are şi alte propuneri, discuţiile purtate cu clubul lui Gigi Becali sunt avansate. În plus, dorinţa jucătorului contează mult, întrucât el a ales, deja, FCSB. 

În zilele următoare, mutarea s-ar putea realiza, după ce Vali Gheorghe a mai fost cu un pas în curtea actualei vicecampioane şi în urmă cu un an, în septembrie 2020. 

Atunci, lotul FCSB-ului a fost decimat de cazurile de Covid-19, în preliminariile Europa League, iar Gigi Becali şi Ioan Niculae au negociat venirile lui Vali Gheorghe, David Bruno, Daniel Graovac, Valentin Gheorghe şi Constantin Dima, de la Astra. După ce impresarii şi-au prezentat pretenţiile, finanţatorul FCSB s-a retras. 

Fotbalistul care va face pasul de la Giurgiu la Berceni a fost ales de selecţioner în naţionala olimpică a României. Atacantul lateral a fost introdus de Mirel Rădoi în toate cele trei meciuri de la Jocurile Olimpice. 

Edi Iordănescu, cel care are cuvântul decisiv la echipă

Fiul fostului selecţioner l-a analizat pe Claudiu Keşeru, timp de câteva zile, şi şi-a dat acordul pentru venirea atacantului. Vali Gheorghe va fi al doilea jucător care vine în mandatul noului tehnician, o variantă la care s-a apelat după ce Florinel Coman s-a accidentat, din nou, şi va fi absent pentru o perioadă îndelungată. 

Afla mai multe despre: valentin gheorghefcsbtransferuri fcsbvalentin gheorghe transfer fcsb 

viewscnt
Articole similare