Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 60 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se pentru prima dată în finala unui turneu de categorie Premier Mandatory, la Indian Wells.
Andreescu va juca finala de la Indian Wells în faţa lui Angelique Kerber. Canadianca şi-a asigurat în urma acestei performanţe un venit de 654 860 de dolari, dublul câştigurilor totale pe care le-a avut în carieră. Până acum, Bianca a câştigat 350 909 dolari din tenis. Peste 130 000 au venit în acest sezon, după turneele de la Auckland, Newport, Acapulco şi Australian Open.
Dacă se va impune cu Kerber, Bianca va primi nu mai puţin de 1,34 milioane de dolari şi şi 1.000 de puncte WTA.
În acest moment, Andreescu a urcat pe locul 33, iar un succes duminică o va propulsa pe locul 24 WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: indian wells, bianca andreescu