Cotidianul Marca a scris, joi, că FC Barcelona a făcut o greşeală ce se poate dovedi "istorică", prin cedarea atacantului Paco Alcacer la Borussia Dortmund.
Paco Alcacer a marcat, joi, două goluri în meciul amical pe care Spania l-a câştigat la Cardiff, cu scorul de 4-1, în faţa reprezentativei Ţării Galilor.
Atacantul a marcat în minutele 8 şi 29, celelalte reuşite aparţinându-le lui Sergio Ramos '19 şi Bartra '74, respectiv Vokes '89.
Aceste două goluri se adaugă celor şase înscrise în Bundesliga, în 81 de minute jucate de spaniol la Borussia Dortmund, în acest sezon.
În vară, fotbalistul de 25 de ani a fost împrumutat de Barcelona la Dortmund, pentru un sezon, cu opţiune de cumpărare de către germani la finalul perioadei, pentru 30 de milioane de euro, aceeaşi sumă cu care a fost cumpărat de catalani de la Valencia, în 2016. Iar Borussia Dortmund a anunţat că va activa această clauză.
Marca scrie că această cedare a fost greu de înţeles în vară, în condiţiile în care Alcacer era o opţiune de rezervă pentru Luis Suarez. Acum, cedarea jucătorului a devenit chiar inexplicabilă, o eroare pe care evoluţiile jucătorului o pot face "istorică".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona, alcacer, spania, dortmund, transfer