Portarul Andrei Vlad a ales să acţioneze în instanţă clubul FCSB, solicitând achitarea unui bonus în valoare de 10.000 de euro, aferent participării în cupele europene. Conform informaţiilor publicate de Fanatik, cazul se află pe masa comisiilor de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Andrei Vlad îl dă pe Gigi Becal. Suma cerută de portar
Ajuns la FCSB în urmă cu aproape opt ani, Vlad a avut un parcurs sinuos în tricoul formaţiei bucureştene. După câteva sezoane în care a evoluat sporadic, goalkeeperul şi-a câştigat locul de titular începând cu sezonul 2019/2020. Totuşi, venirea lui Ştefan Târnovanu, transferat de la Poli Iaşi pentru 350.000 de euro, l-a scos treptat din primul „11”.
Despărţirea de FCSB a avut loc la începutul acestui an, când Vlad a semnat din postura de jucător liber cu Aktobe, echipă din prima ligă a Kazahstanului. În sezonul european anterior, portarul de 26 de ani a fost folosit de antrenorul Elias Charalambous într-una dintre cele două partide cu Virtus din tururile preliminare ale competiţiilor europene, fapt care îl face eligibil pentru bonusurile prevăzute în contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Aktobe, Andrei Vlad s-a impus rapid şi este titular de drept. În cele 25 de apariţii pentru formaţia kazahă, a reuşit să păstreze poarta intactă în 8 meciuri, în timp ce a primit 26 de goluri. Potrivit Transfermarkt, cota de piaţă actuală a fostului portar al FCSB este estimată la 300.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.