Fotbalistul nigerian Philip Otele, golgheter al sezonului 2023/2024 al Superligii, când evolua la CFR Cluj, este în vizorul echipei engleze Fulham, informează BBC. Philip Otele ar putea fi transferat pentru aproximativ 15 milioane de lire sterline şi reprezintă o opţiune mai ieftină decât alte ţinte, precum Reiss Nelson de la Arsenal Londra sau Kevin de la Şahtior Doneţk.
Otele, extremă în vârstă de 26 de ani, a jucat iniţial în România la UTA, timp de un an şi jumătate (ianuarie 2022 - iunie 2023), bifând 58 de partide şi marcând de 11 ori.
Între iunie 2023 şi mai 2024, el a disputat 45 de meciuri în tricoul lui CFR Cluj, reuşind 8 pase decisive şi marcând 18 goluri, care i-au adus titlul de golgheter al sezonului 2023/2024 din Superligă.
În vara anului trecut, atacantul nigerian s-a transferat la Al Wahda, în Emiratele Arabe Unite, iar la începutul acestui an a ajuns la FC Basel, cu care a câştigat în sezonul precedent campionatul şi Cupa Elveţiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De-a lungul carierei, Philip Otele a mai evoluat pentru Wolviston FC (Anglia) şi Žalgiris Vilnius (Lituania). Când avea 14 ani, el a fost în probe la Arsenal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: otele