Cristina Neagu a luat cuvântul la revenirea lui CSM Bucureşti în România, din Danemarca.
Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a remizat duminică, în deplasare, cu formaţia daneză Team Esbjerg, scor 27-27 (12-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor şi a ratat astfel calificarea la Turneul Final Four al competiţiei. În tur, Team Esbjerg s-a impus la Bucureşti la limită, cu 26-25.
Cristina Neagu, golgheter al Ligii Campionilor înaintea acestui meci, a încheiat participarea în competiţie cu un total de 110 goluri.
"Suntem dezamăgite. Aşa cum vă spuneam, prevedeam o dublă echilibrată, e greu când pierzi calificarea la un gol, a fost o noapte foarte grea, foarte scurtă, nu sunt multe de zis, dezamăgirea este mare. Nu ştiu, cred că norocul îl mai faci şi cu mâna ta, am întâlnit o echipă foarte bună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cred că ne-am ridicat la înălţimea acestui sfert de finală. Aşa e în finală, trebuie să existe un câştigător şi învins, din păcate am fost noi învinşii, din nou. Unele care am jucat mult resimţim această oboseală. O să ne pregătim în continuare, încercăm să câştigăm toate partidele pe care le mai avem.
Cu echipa naţională ne-am calificat la EURO, întotdeauna sunt grele înfrângerile, pentru asta munceşti zi de zi. Nu avem ce să facem, trebuie să mergem mai departe. Cred că e vorba de câteva detalii, inclusiv din partida tur. Ieri am ratat din câteva situaţii foarte clare şi nu am reuşit să ne apărăm.
Presiunea pe umerii mei există de mulţi ani, m-am obişnuit, nu o mai resimt. Avem un grup extraordinar. Poate o să avem puţin noroc, dar cel mai important este să mai câştigăm meciurile noastre. Ne dorim să câştigăm din nou Liga Campionilor. Pentru mine şi pentru echipă rămâne obiectivul de a ajunge în Final Four.
Dacă o să fie să se întâmple (n.r. - să câştige titlul de golgheter), nu pot să spun că nu m-ar bucura, aş fi ipocrită, o să fiu bucuroasă să primesc acest trofeu. Mi-e dor de Final Four-ul Ligii Campionilor”, a declarat Cristina Neagu, la revenirea în România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristina neagu