You are here:

”A fost o persoană importantă pentru fotbalul mondial”. Kopic, discurs emoţionat despre Mircea Lucescu | VIDEO

”A fost o persoană importantă pentru fotbalul mondial”. Kopic, discurs emoţionat despre Mircea Lucescu | VIDEO

Dinamo București

Comentarii

Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani.

Kopic i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a decedat marţi, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie. Trupul său neînsufleţit a fost depus la Arena Naţională, unde cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu până joi seară, între orele 10:00 şi 20:00. 

Printre cei care au adus o coroană de flori lui Mircea Lucescu se numără şi echipa lui Dinamo. 

Zeljko Kopic, antrenorul celor de la Dinamo, a vorbit despre marele antrenor la plecarea de pe Arena Naţională, unde a venit să îi lase un ultim omagiu lui Lucescu.

“În primul rând, o pierdere uriaşă pentru România. Lucescu a fost o persoană foarte importantă şi pentru fotbalul mondial, implicat în creşterea jucătorilor şi în dezvoltarea jocului. La nivelul lui de succes şi de trofee, vorbim despre ceva incredibil.

L-am întâlnit de câteva ori, am avut unele discuţii şi a fost o onoare să-i simt nivelul de energie. O persoană extraordinară, cu personalitate, foarte conectată cu spiritul lui Dinamo. Cuvintele lui ne-au adus multă încredere. Condoleanţe“, a spus Kopic.

Mircea Lucescu va fi înmormântat, vineri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, locul unde îşi dorm somnul de veci numeroase personalităţi ale României.

VIDEO:

Afla mai multe despre: mircea lucescukopicdinamo 

viewscnt
Articole similare