Laszlo Balint s-a declarat fericit după victoria obţinută de UTA în Ştefan cel Mare.
UTA a învins-o pe Dinamo în Ştefan cel Mare, pentru prima dată după 53 de ani. Portarul Iacob a fost eroul arădenilor, iar Camara a fost cel mai periculos om al dinamoviştilor în prima repriză.
"Vreau să îi felicit pe băieţi, pentru că a fost o victorie muncită şi ştiam că vom fi puşi în situaţia de a suferi şi să facem tot posibilul să absorbim presiunea pe care o va pune Dinamo" a spus Laszlo Balint, dupa meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mijlocaşul spaniol Camara putea deschide scorul încă din minutul 2, dar portarul Iacob a fost atent. Camara i-a testat din nou reflexele goalkeperului de la UTA şi în final de repriză. Contrar cursului jocului, golul a venit la poarta cealaltă. Arădenii au primit penalty, iar Hora a deschis scorul. Defensiva lui Dinamo a fost prinsă pe picior greşit şi în debutul părţii secunde, când Rusu a ratat incredibil. Cea mai mare ocazie a reprizei a avut-o însă Fabbrini. Iacob s-a remarcat din nou. Arădenii s-au impus până la urmă cu 1-0 şi au obţinut prima victorie în actualul sezon. Dinamo nu a mai câştigat pe teren propriu din luna februarie, chiar din derby-ul cu FCSB.
"Ne confruntăm cu jucători care vin după o perioadă de inactivitate. Erico e abia la al doilea meci în care joacă 90 de minute, Tomozei s-a confruntat cu nişte problme medicale la gambă care îi provoacă tot timpul crampe către finalul meciurilor. Sperăm uşor, uşor să vină la un tonus fizic bun. Nu a fost vorba că am premeditat ceva. Din păcate, aceşti băieţi s-au confruntat cu anumite probleme. Nu au fost lucruri simulate, băieţii s-au confruntat cu probleme" a mai spus tehnicianul celor de la UTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: laszlo balint