U Cluj a scos o remiză în prelungiri în deplasarea de la Hermannstadt, graţie execuţiei superbe semnate de atacantul Popa.
Imediat după golul marcat de Universitatea Cluj, un adevărat scandal a izbucnit la marginea terenului. După meciul de la Sibiu, Alexandru Chipciu a explicat toată situaţia.
"S-au umflat muşchii pe un angajat de la Hermannstadt, care a fost şi pe la CFR Cluj, nu vreau să mai zic nimic... Cred că i-am dat prea multă atenţie atunci, iar acum, când am trecut pe lângă banca de rezerve, mi s-a părut incredibil cum a putut să mă înjure. A fost şi el puţin la sală şi s-au umflat muşchii pe el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am vorbit apoi cu Dani Coman şi mi-a zis că am avut un comportament ostentativ, pentru că m-am bucurat. M-am bucurat şi eu, pentru că nu mai erau mingi pe margine, orice fault era pentru ei, pentru noi nu era, stăteam şapte minute degeaba, jucam fotbal un minut, normal că m-am enervat. Le-am şi zis să pună mingea în joc, să jucăm fotbal dacă vrem să fim mai buni, să progresăm, dacă vrem să crească şi fotbalul românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jucăm aşa, tragem de timp, apoi avem probleme cu echipele din Europa. N-am avut nimic faţă de cei de la Hermannstadt, îi respect, am şi fost "copilul" lui Măldărăşanu, când eram pe la Braşov, e un antrenor foarte bun. Chiar îi respect pe cei de la Hermannstadt" , a declarat Alexandru Chipciu.
Afla mai multe despre: chipciu