You are here:

A fost stabilită şi a doua semifinală la băieţi de la US Open

A fost stabilită şi a doua semifinală la băieţi de la US Open

Tenis

Comentarii

Austriacul Dominic Thiem, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 2, l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-2, 6-4, pe Alex de Minaur (Australia), locul 28 ATP şi cap de serie numărul 21, calificându-se în semifinalele US Open.

Thiem, 27 de ani, s-a impus după un meci care a durat două ore şi patru minute şi va juca pentru a şasea oară în penultimul act la un grand slam. El a fost finalist la Australian Open, anul acesta, şi la Roland Garros, în 2018 şi 2019. El a mai atins faza semifinalelor la French Open, în 2016 şi 2017.

Adversarul său din penultimul act va fi rusul Danil Medvedev, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 3, care l-a învins pe compatriotul său Andrei Rublev (Rusia), locul 14 ATP şi cap de serie numărul 10, cu scorul de 7-6 (6), 6-3, 7-6 (5), într-o partidă de două ore şi 27 de minute.

Medvedev, 24 de ani, este pentru a doua oară consecutiv în semifinalele US Open, după ce anul trecut a jucat finala, pierdută în faţa spaniolului Rafael Nadal.

În cealaltă semifinală se vor întâlni germanul Alexander Zverev, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 5, şi spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 27 ATP şi cap de serie numărul 20.

Afla mai multe despre: us open 

viewscnt
Articole similare