You are here:

”A gândit-o destul de bine!”. Marius Şumudică, lăudat de foştii elevi după revenirea la Gaziantep | EXCLUSIV

”A gândit-o destul de bine!”. Marius Şumudică, lăudat de foştii elevi după revenirea la Gaziantep | EXCLUSIV
Comentarii

Marius Şumudică a ajuns în Turcia şi este pregătit pentru un nou mandat la Gaziantep.

Marius Şumudică (52 de ani) a revenit la Gaziantep, formaţie din prima ligă a Turciei pe care a mai antrenat-o în perioada iulie 2019 - ianuarie 2021.

Claudiu Herea a fost sub comanda lui Marius Şumudică pe vremea când era la Rapid, dar a dezvăluit că nu a păstrat legătura cu tehnicianul român. Herea a comentat revenirea lui Şumi la Gaziantep. 

”Ştia să facă atmosferă în vestiar. Simte prea bine jucătorii. În România contează atmosfera din vestiar. Nu suntem la nivelul din străinătate. A albit, da. A îmbătrânit şi el. (n.r. râde).

Am mai vorbit puţin de tot când eram în Elveţia, dar am pierdut puţin legătura. Are curaj, îl ştiam mai fricos, cu frică de avion. A gândit-o destul de bine, nu are nimic de pierdut. Bănuiesc că mai aduce jucători”, a declarat Herea la Orange Sport. 

Şumi nu are o misiune uşoară în Turcia

Revenit la Gaziantep pentru un nou mandat, tehnicianul a avut parte de o primire călduroasă de suporterii turci. Misiunea lui Şumudică nu va fi una deloc uşoară însă. După 4 meciuri jucate din actualul sezon, echipa se află pe ultimul loc, cu 0 puncte.

Totuşi, tehnicianul s-a declarat optimist la plecarea din România şi are mare încredere că o poate salva pe Gaziantep de la retrogradare. Conform presei din Turcia, românul va fi prezentat oficial joi seara.

Marius Şumudică abia aşteaptă revenirea în Turcia: „Mă întorc acasă! Voi face 4 transferuri, sper să mai lucrez cu români”

Afla mai multe despre: marius şumudicăgaziantepclaudiu hereafotbal internaţionl 

viewscnt
Articole similare