You are here:

A impresionat la CFR Cluj şi l-a anunţat pe Mircea Lucescu! Jucătorul venit din Italia: "Aleg România!"

A impresionat la CFR Cluj şi l-a anunţat pe Mircea Lucescu! Jucătorul venit din Italia: "Aleg România!"

Echipa națională

Comentarii

Fotbalistul care impresionează în acest start de sezon la CFR Cluj a făcut un anunţ important pentru Mircea Lucescu.

Lorenzo Biliboc (18 ani), fotbalist adus de CFR Cluj de la Juventus, din Italia, unde a crescut, vrea să joace pentru naţionala României. El a făcut anunţul după meciul U Cluj - CFR Cluj 2-2, în care a marcat din nou pentru echipa din Gruia.

Lorenzo Biliboc vrea la naţionala României: "Tata şi mama sunt din România"

Biliboc a fost transferat în vară de la Juventus, unde a crescut la grupele de juniori ale "Bătrânei Doamne". Impresionează, acum, la CFR Cluj prin evoluţiile sale şi prin golurile marcate în Superliga.

La flash-interviul de după U Cluj - CFR Cluj 2-2, Lorenzo Biliboc l-a anunţat pe Mircea Lucescu că vrea să joace pentru echipa naţională a României. „Tata şi mama sunt din România. Eu aleg România”, a declarat Biliboc.

Lorenzo Biliboc a marcat două goluri în ultimele două meciuri de campionat ale CFR-ului, iar în total are 370 de minute jucate în opt partide.

  • 300.000 de euro este cota de piaţă a lui Lorenzo Biliboc în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

U Cluj - CFR Cluj 2-2, în Superliga

Universitatea Cluj a terminat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea CFR Cluj, în etapa a 11-a din Superligă.

Oaspeţii de la CFR au deschis scorul în minutul 9, când Djokovic a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Cordea. Gazdele de la U au egalat în minutul 34, prin Mikanovic, care a profitat de o pasă excelentă primită de la Nistor, pentru ca după numai trei minute „şepcile roşii” să treacă la conducere, odată cu golul marcat de Jovo Lukic. Louis Munteanu a avut o „sclipire” în minutul 45, cu un şut din careu, respins de Gertmonas, iar gazele au replicat prin ocazia lui Postolachi, din minutul 54.

Minutul 58 a adus golul egalizator, marcat de Biliboc, şi derbiul Clujului, dintre U şi CFR s-a terminat 2-2.

Universitatea este pe 9, cu 14 puncte, în timp ce CFR, cu 9 puncte, ocupă poziaţia a 13-a.

U CLUJ: Gertmonas – Mikanovic, Cisse, I. Cristea, Chipciu (Miguel Silva 76) – Artean, Drammeh (D. Codrea 65) – Postolachi (Macalou 69), Nistor (Fabry 77), El Sawy (Bota 65) – Lukic. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

CFR CLUJ: Hindrich – Coco, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar (Fică 71), Djokovic (Korenica 46), T. Keita – Cordea (Emerllahu 46), L. Munteanu (Cernigoi 88), Biliboc (V. Kun 76). ANTRENOR: Andrea Mandorlini

Cartonaşe galbene: Lukic 48 / Muhar 33

Arbitri: Marian Barbu - George Neacşu, Laszlo Bucsi

Arbitri VAR: Sorin Costreie - Romică Bîrdeş

Afla mai multe despre: lorenzo bilibocromanianationala romanieicfr clujmircea lucescu 

viewscnt
Articole similare