Antrenorul român Răzvan Lucescu (55 de ani) şi echipa sa PAOK Salonic au trecut prin momente mai puţin plăcute în ultima vreme în Grecia.
Ce s-a ascuns în spatele scandalului de mare amploare din fotbalul grec în care au fost implicaţi Răzvan Lucescu şi PAOK
Răzvan Lucescu, antrenorul român al celor de la PAOK Salonic, a primit o suspendare de patru luni după un incident petrecut pe data de 18 decembrie, la finalul meciului cu AEK Atena, din manşa tur sferturilor de finală din Cupa Greciei.
Atunci, tehnicianul român ar fi intrat într-un conflict cu un suporter al grupării din Atena, în parcarea a stadionului din Atena. Ulteriori, suspendarea respectivă de patru luni a fost redusă la 40 de zile, dar a mai primit o nouă suspendare de 10 zile.
Pe lângă Răzvan Lucescu, au mai primit suspendări şi patru jucători importanţi de la PAOK: Taison, Magomed Ozdoev, Andreas Camara şi Tomasz Kedziora. Dintre aceştia, Ozdoev a povestit şi varianta sa a acestei poveşti şi ce s-a întâmplat atunci, după meciul în cauză.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Totul a început când preşedintele AEK a intrat în vestiarul nostru după meci. A început să facă nişte comentarii jignitoare la adresa antrenorului nostru. Toţi cei din vestiar au reacţionat, dar nimeni nu a vrut să-i răspundă sau să se certe cu el. Poliţia l-a escortat afară din vestiar.
În parcarea subterană, la ieşirea din stadion, ne aşteptau suporterii AEK. Fluturau bannere şi făceau gesturi. Autobuzul nostru s-a oprit. Lucescu a ieşit şi după el a coborât toată echipa. Cu toate acestea, nu a fost nicio luptă, nimeni nu a lovit pe nimeni. Povestea este exagerată.
Tot ce s-a întâmplat a fost că poliţia ne-a împins departe de fani cu scuturi pentru a ne putea urca repede înapoi în autobuz. Acesta a fost sfârşitul evenimentelor şi nimic mai mult. Apoi ne-am urcat în autobuz şi am plecat.
La începutul lunii februarie, cu 3-4 zile înainte de meciul cu OFI, m-a sunat managerul echipei şi mi-a spus că eu, Tyson, Kenjiora şi Lovren am fost penalizaţi. A spus că Judecătoria Civilă ne-a deschis un dosar. Cu o zi înainte de meci s-a anunţat că am fost suspendaţi de la evenimente sportive pentru 10 zile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Toate cluburile din campionat, cu excepţia AEK, au solicitat anularea pedepsei. Până acum nu am fost acuzaţi, ancheta este în derulare. Avocaţii PAOK au spus că nu suntem în pericol, din moment ce nu ne-am certat cu fani”, a declarat Ozdoev, într-o conversaţie cu jurnalistul rus Ivan Karpov.
Meciul tur din sferturile de finală s-a încheiat cu eşecul lui PAOK la Atena (0-1), iar în retur a fost o remiză (1-1). Astfel, echipa lui Răzvan Lucescu a fost eliminată din Cupa Greciei.
- Citește și
- Favoritul lui Ronaldo a semnat în România. A jucat în campionatul Spaniei, dar acum a ajuns în Liga 1
- "N-am jucat bine, am primit multe goluri, aşa că merităm să fim aici". Reacţia lui Guardiola înaintea meciului tur cu Real Madrid
- ”Am încercat să-l contactăm pe Tom Cruise, dar nu era disponibil”. Replică genială înainte de Brest - PSG, în UCL
Afla mai multe despre: razvan lucescu, paok, grecia