David Matei, mijlocaşul celor de la Universitatea Craiova, a tras concluziile, după victoria categorică obţinută de olteni, 5-0 cu Csikszereda, în ultimul meci din 2025.
După 35 de ani Universitatea Craiova termină prima parte a campionatului pe primul loc din Superligă. Luni seara, în Bănie, elevii lui Coleho nu au avut probleme cu Csikszereda, chiar dacă oaspeţii au încercat, timid, în minutul 8, prin Eppel, să pună în pericol poarta oltenilor.
Scorul a fost însă deschis de tânărul David Matei, aflat la primul său gol în prima ligă. Matei a înscris în minutul 18, din pasa lui Baiaram, iar după şapte minute craiovenii au trimis în plasă, prin Baiaram, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
David Matei a făcut dubla, în minutul 34, din assistul lui Etim, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Carlos Mora, cu golul său din pasa lui Baiaram, în minutul 40. În partea secundă gazdele nu au mai forţat şi au mai înscris de două ori, ambele reuşite prin Al Hamlawi, în minutele 70 şi 86, iar Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în faţa celor de la Csikszereda.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ierarhia la vârf e strânsă, Craiova fiind prima, cu 40 de puncte, urmată de Rapid (39 de puncte), FC Botoşani (38) şi Dinamo (38 de puncte).
Acestea sunt echipele care, cel puţin pe hârtie, nu mai pot pierde calificarea în play-off. Pentru celelalte două locuri luptă FC Argeş, care e pe locul 5 (34 de puncte), Oţelul (33 de puncte), U Cluj (33 de puncte), UTA Arad (32 de puncte) şi FCSB (31 de puncte).
David Matei, în mare formă la final de 2025: ”Cea mai bună seară a mea”
După meci, David Matei a recunoscut că a fost cel mai bun meci din cariera sa. Pentru fostul fotbalist al Stelei a fost prima dublă din carieră la profesionişti, dar şi primele goluri pentru Universitatea Craiova.
”Până acum e cea mai bună seară a mea, pe lângă faptul că echipa e pe primul loc, dar şi pentru mine.
Am fost omul potrivit la momentul potrivite. Am vrut să câştigăm meciul, s-a văzut pe teren. Ce s-a întâmplat la Atena se întâmplă la 50 de ani.
Aşa e fotbalul, sunt şi dezamăgiri, dar şi momente fericite. Nu putem să plângem tot sezonul. Am trecut peste şi s-a văzut pe teren”








