Dinamo a câştigat miercuri seara, la Galaţi, cu scorul de 4-1, în faţa formaţiei de Liga 3 Sporting Lieşti, într-un meci din grupa D a Cupei României, iar antrenorii celor două echipe au reacţionat.
Nuno Campos, mulţumit după victoria lui Dinamo: „Am obţinut ce doream”
Nuno Campos s-a declarat mulţumit de seriozitatea arătată de jucătorii săi şi a subliniat importanţa menţinerii concentrării într-o astfel de partidă.
„Ştim că aceste meciuri pot fi dificile, dar am fost serioşi şi ne-am respectat adversarul şi competiţia. Este important să fii aşa, pentru că, dacă echipele adverse încep să prindă încredere, devine greu.
Uneori, este important ca jucătorii care nu evoluează atât de mult să primească minute şi să arate ce pot. Lucrăm cu ei, acumulăm experienţă şi minute, dar obţinem şi ceea ce ne dorim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Important este să fii concentrat pe parcursul acestor meciuri. La pauză le-am spus să menţină intensitatea şi presiunea. Am făcut un meci bun şi am obţinut ce doream”, a declarat antrenorul lui Dinamo Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nuno Campos a oferit şi detalii despre problemele medicale ale lui Cîrjan şi Radu, înaintea următoarei partide.
„La Cîrjan a fost doar o contuzie. La Radu trebuie să vedem, pentru că s-ar putea să nu fie la următorul meci, dar vom vedea.
Cunoaştem importanţa derby-ului, dar trebuie să ne odihnim, iar de mâine voi vorbi cu jucătorii”, a mai precizat Nuno Campos.
Vasile Savu, după meciul cu Dinamo: „În seara asta, indiferent de rezultat, noi am fost câştigători”
De partea cealaltă, Vasile Savu a considerat că Sporting Lieşti a avut parte de o seară specială, în ciuda înfrângerii. Antrenorul formaţiei din Liga 3 a vorbit şi despre atmosfera creată în Lieşti şi Galaţi pentru duelul cu liderul campionatului.
„Zic că, în seara asta, indiferent de rezultat, noi am fost câştigători, pentru că am produs o emulaţie în Lieşti şi Galaţi. Le-am spus că se întâlnesc rar cu astfel de seri, să joace cu liderul campionatului, iar părerea mea este că Dinamo este cea mai bună echipă din campionat.
Am corectat la pauză cât am putut. În a doua repriză am pus probleme şi sunt mulţumit de jucători. Le-am spus să lase emoţiile la pauză. Le-am zis să facă marcaj, să nu mai paseze omul de la unul la altul.
FCSB şi Dinamo sunt echipe bune, dar nu mă pot pronunţa”, a spus antrenorul de la Sporting Lieşti, Vasile Savu.
Statistici meci oferit de Superscore
- Citește și
- OFICIAL | Universitatea Craiova a transferat căpitanul unei echipe din Superliga! Înlocuitorul lui Anzor a semnat pe doi ani
- "N-am mai fost în America". Cîrjan a reacţionat după oferta din MLS: "Conducătorii trebuie să vorbească"
- Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la US Open! Românca o va întâlni pe Jasmine Paolini şi şi-a asigurat 290.000 de dolari
- "Parcă e la pensie". Valeriu Iftime l-a "mitraliat" pe Jovan Markovic: "Nu cred că îl prinde paltonul"
- OFICIAL | Tottenham şi-a cedat fundaşul la o altă formaţie din Premier League
- „Singurul vinovat sunt eu!”. Antrenorul a răbufnit după Botoşani - Corvinul, în Cupa României. Florin Maxim şi-a atenţionat fotbaliştii
- Italienii s-au convins după ce l-au văzut pe Bîrligea, titular în premieră la Frosinone: "Atacant veritabil"
- Al doilea fotbalist care pleacă de la Rapid în această săptămână! Pancu a confirmat: "Îl apreciez, dar avem mulţi jucători"
- Impactul pauzelor dintre reprize: Ce schimbă antrenorii pe tablă pentru a întoarce un rezultat nefavorabil
- Ionuţ Lupescu, sincer înaintea debutului naţionalei lui Gică Hagi în Nations League: "La naţională e alt nivel faţă de Farul"
Afla mai multe despre: nuno campos, vasile savu, liesti dinamo







