Antrenorul principal al echipei Fenerbahçe, Ismail Kartal, şi-a anunţat joi demisia, după remiza cu AS Roma, scor 1-1, în meciul care a marcat revenirea echipei sale în Liga Campionilor. Câteva minute mai târziu, preşedintele clubului a declarat însă că tehnicianul îşi va păstra funcţia.
Kartal, în vârstă de 65 de ani, a declarat într-o conferinţă de presă că pleacă şi nu se va mai "întoarce niciodată”, adăugând că a luat această decizie pentru a deschide calea clubului.
Ismail Kartal şi-a anunţat demisia, dar preşedintele de la Fenerbahce s-a opus
"Sunt aici de trei luni. Antrenamentele şi cantonamentele pe care le-am organizat împreună cu jucătorii mei de la începutul sezonului şi până astăzi... Preşedintele şi conducerea clubului au încercat să ne ajute în toate privinţele.
Au fost zile foarte frumoase. În această seară îmi dau demisia din funcţie. Şi nu mă mai întorc niciodată. Le mulţumesc din suflet jucătorilor. Am luat această decizie pentru a deschide calea clubului", a spus Kartal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Unii suporteri au aruncat o sticlă spre capul antrenorului în această seară, în timpul meciului. El este supărat din cauza asta”, a declarat după câteva minute Aziz Yildirim. „Tocmai am vorbit cu Ismail Kartal. El a menţionat incidentul cu sticla şi s-a plâns, de asemenea, că se simte sub presiune.”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Întrebat dacă antrenorul i-a spus că va rămâne, Yildirim a răspuns: „Nu e nevoie ca el să spună că va continua. Eu sunt superiorul lui, i-am spus să continue şi asta e tot. Suntem o familie.”
„İsmail Kartal este la datorie. Comunitatea noastră trebuie să-l susţină pe antrenorul nostru. Până când voi pleca eu, İsmail Kartal va rămâne antrenorul principal al Fenerbahçe.”
Kartal, care a jucat zece ani la Fenerbahçe, a antrenat clubul în sezonul 2014-2015, apoi în calitate de antrenor interimar în sezonul 2021-2022, înainte de a se întoarce pentru un sezon complet în 2023-2024.
A fost antrenor secund la Fenerbahçe în ultimele două ocazii în care clubul a câştigat Super Lig şi s-a întors pentru a patra oară pe postul de antrenor principal în iunie.
Fenerbahce a terminat pe locul al doilea în prima ligă turcă în ultimele cinci sezoane şi a ajuns în faza grupei din Liga Campionilor în acest sezon, pentru prima dată în ultimii 18 ani.
- Citește și
- OFICIAL | Plecat de la Rapid, Burmaz şi-a găsit deja echipă. Unde a semnat: "Atacant cu poftă de gol"
- Transfer important reuşit de Chindia Târgovişte. Clubul din Liga 2 l-a adus pe fotbalistul trecut pe la Dinamo şi Neftchi Baku
- Ce nebunie! Pochettino anunţă că Tottenham ar trebui să primească retroactiv titlul din Premier League: "Au recunoscut ce au făcut"
- Ianis Stoica, în prim-plan în Portugalia! Românul a reuşit o dublă împotriva celor de la Braga
- Zlatan Ibrahimovic, atac fără milă la De Paul după conflictul cu Lewandowski: „Dacă eram eu acolo, îi dădeam un cap în gură!”
- Debut amar pentru Dinamo în Liga Campionilor: Montpellier se impune la Bucureşti, la primul meci în noul sezon
- Inter, în impas în Europa? Chivu, pus în faţa unei probleme majore. Ce au observat jurnaliştii italieni
- "Sunt plătiţi din banii noştri, dar nu le pasă"! MM Stoica a răbufnit în direct: "Mă simt total nerespectat"
- Pochettino cere titlul pentru Tottenham! Declaraţie explozivă după amenda record primită de Chelsea
Afla mai multe despre: uefa champions league, fenerbahce, ismail kartal


.webp)




