Antrenorul celor de la UTA Arad, Adi Mihalcea (49 de ani), a prefaţat meciul cu Unirea Slobozia, echipă pe care o ştie foarte bine.
UTA Arad o va întâlni vineri pe Unirea Slobozia, de la ora 19:00, în etapa a şaptea din Superliga României.
Mihalcea, înaintea meciului cu Slobozia: ”Se află aici datorită mie”
În conferinţa de presă premergătoare partidei de la Arad, Adi Mihalcea a vorbit despre meciul cu echipa pe care a antrenat-o, a promovat-o şi a salvat-o în sezonul trecut de la retrogradare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, tehnicianul arădenilor a atras atenţia asupra faptului că acest început bun de campionat al formaţiei sale aduce cu sine şi o presiune mai mare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Acum mă interesează strict meciul cu Slobozia. Este o echipă pe care o cunosc, chiar dacă a schimbat mai mulţi jucători, o echipă care pe plan sportiv se află aici (n.r. în primul eşalon) datorită mie. E un meci important, pe care, dacă l-am câştiga, ar fi bine, am fi într-o zonă liniştită.
Mă bucură că se vorbeşte de bine despre UTA în acest început de campionat. De aceea, responsabilitatea şi presiunea cresc de la meci la meci. Mă interesează mai mult punctele acumulate decât locul din clasament, care este relativ în momentul de faţă.
În unele meciuri am avut şi noroc, dar acesta face parte din joc. Rezultatele şi anumite părţi din joc nu au legătură cu nivelul la care trebuie să ajungem. Se poate şi invers, ca într-un meci să avem un nivel maxim, dar să nu avem noroc”, a declarat Mihalcea, înainte de meci.
Până acum, după şase etape, există trei echipe încă fără eşec în campionat, în ordinea din clasament: Universitatea Craiova, Rapid şi UTA Arad.
- Citește și
- Nu mai e loc de "manevră". Gigi Becali anunţă decizia pe care a luat-o la FCSB: "Nu mai am cum"
- ”Un bufon”. Un jucător fundamental de la FCSB, criticat dur după ultimele meciuri: ”Ăsta este cuvântul” | EXCLUSIV
- "FCSB are şi puncte slabe, vrem victoria". Antrenorul lui Aberdeen, încrezător înaintea meciului tur cu echipa lui Charalambous
Afla mai multe despre: uta arad, adi mihalcea, slobozia