Viorel Moldovan (53 de ani) a fost invitatul lui Andrei Dumitru la ”Hall of Fame în Superliga”, o emisiune disponibilă pe canalul de YouTube Orange Sport.
Moldovan, românul care a ratat transferul la legendara generaţie a celor de la Borussia Dortmund
Viorel Moldovan este unul dintre cei mai importanţi atacanţi din istoria naţionalei României şi unul dintre componenţii ”Generaţiei de Aur”.
El şi-a început cariera în oraşul natal, la Gloria Bistriţa, apoi a jucat la Dinamo. În acea perioadă, a dezvăluit că a fost dorit de Borussia Dortmund, chiar în momentul în care se forma marea generaţie care câştiga trofeul Ligii Campionilor în 1997.
A dat câteva probe la formaţia din Bundesliga, le-a trecut şi urma să semneze contractul. În tot acest proces a avut ajutor şi din partea lui Marcel Răducanu, o adevărată legendă a trupei de pe Signal Iduna Park.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, contractul era valabil pentru echipa a doua a Borussiei, iar Moldovan dorea să evolueze în prima ligă a unui campionat din străinătate. Nu a dorit să meargă la formaţia secundă şi în prezent, la 30 de ani distanţă, a recunoscut că a greşit.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Eu în cap am avut tot timpul Bundesliga, Germania. Cu Germania am crescut. În Bistriţa era multă influenţă germană, aveam şi neamuri în Germania şi mi-am dorit lucrul ăsta. Mi-a plăcut enorm fotbalul german.
Am fost şi am dat probă de joc în Olanda, două săptămâni, la Maastricht. M-am înţeles cu ei. Între timp s-a ivit oportunitatea să mă duc şi la Dortmund să susţin o probă de joc. Atunci jucam la Bistriţa, cu acordul clubului.
Era echipa mare, cu Ottmar Hitzfeld antrenor, Sammer, Zorc, Chapuisat, Kohler, Julio Cesar (n.r. fundaş central), Ricken, echipa grea a Borussiei care câştigat Liga Campionilor.
Am jucat două meciuri la echipa a doua. Am jucat un meci la Anvers (n.r. în Belgia), am jucat foarte bine, am dat două goluri. Am reuşit testul şi mi-au propus contract cei de la Dortmund. Îmi aduc aminte că Marcel Răducanu m-a dus atunci, a venit după mine în Olanda şi m-a luat la Dortmund.
A fost greşeala mea, pentru că ei mă doreau pentru echipa a doua. Dar eu nu, voiam în prima ligă, în Olanda, şi am semnat cu Maastricht. Eram la echipa a doua la Dortmund, dar mă antrenam cu prima echipă şi nu se ştia niciodată cum faci saltul.
Şi era şi pe profilul meu, rigurozitate germană, antrenamente aşa cum îmi plăceau mie, la sânge, seriozitate. Fantastic”, a declarat Moldovan, la emisiunea Hall of Fame în Superliga, de pe canalul de YouTube al Orange Sport.
- Citește și
- Ianis Zicu i-a răspuns şi el lui Gigi Becali, înainte de Farul - CFR: "Noi nu oferim ajutor cuiva"
- "Nu eram obişnuiţi, ne-a lăsat responsabilitatea nouă". Bornescu şi-a amintit ce a schimbat Contra în echipa Petrolului
- Adrian Mihalcea nu a uitat de trecutul său dinamovist înainte de UTA - FCSB: "Ar fi o bucurie în plus"
Afla mai multe despre: viorel moldovan, bvb, dortmund, bundesliga, ucl








