La doar 19 ani, Marko Bulat are zeci de meciuri în cea de-a doua ligă din Croaţia, la HNK Sibenik, dar şi prezenţe pentru naţionalele U17, U18 şi U19 ale ţării sale, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti din spaţiul vicecampioanei mondiale.
Marko Bulat a fost foarte aproape, la începutul acestui an, să devină jucătorul celor de la FC Barcelona şi să devină al al cincilea jucător din istorie la clubul "blaugrana". Totul a picat dintr-un motiv greu de acceptat.
Puştiul a fost anunţat de tatăl său că un club din prima ligă spaniolă este interesată de el. "Când am auzit că Barcelona a întrebat de mine, am rămas total şocat", a declarat Bulat, pentru Sportskenovosti.
În martie, într-o zi de vineri, fotbalistul şi tatăl său trebuiau să zboare către Barcelona, acolo unde îi aştepta directorul sportiv al echipei, Eric Abidal. Aveau contractul pregătit, încheiat, mai lipsea doar prezenţa fotbalistului. În acea seară, din păcate pentru el, toate zborurile internaţionale au fost anulate din cauza expansiunii alarmante a pandemiei de COVID-19.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acea perioadă, s-au întrerupt toate competiţiile, Barcelona a anulat toate tranzacţiile, iar Eric Abidal a părăsit echipa. Chiar dacă discuţiile au fost reluate după pandemie, nu s-a mai ajuns niciodată la o înţelegere, iar Bulat a rămas în Croaţia.
"Contractul cu Barcelona m-ar fi realizat pe viaţă. Îmi dau seama că probabil m-ar fi împrumutat unui alt club pentru a mă dezvolta, dar simplu fapt că mă doreau - de la un club din liga a doua din Croaţia - asta spunea totul. Cu acest contract m-aş fi realizat pe viaţă. La Sibenik poţi juca în prima ligă 10 ani pentru a primi aceşti bani", a declarat Marko.
La scurt timp, Bulat a fost în negocieri cu Manchester City, însă nici acolo nu a mai ajuns din motive ce nu au ţinut de el.
"Tatăl şi unchiul meu au fost în Anglia, au vorbit cu Pep Guardiola. Au vrut să semneze şi apoi să fiu împrumutat la unul ditnre cluburile din Belgia - Lommel SK, dar echipa era deja acoperită pe postul meu", a completat Bulat, care nu-şi doreşte un transfer în prima ligă, ci în străinătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal