A câştigat Europa League cu FC Porto, iar după aceea a ajuns pe banca lui Chelsea, într-o manieră similară cu cea în care şi Jose Mourinho a devenit antrenorul "albaştrilor", dar cam aici se opresc comparaţiile dintre Mourinho şi Andre Villas-Boas, care mai apoi a antrenat-o pe Tottenham. Portughezul a dezvăluit într-un interviu recent o ofertă pe care a refuzat-o şi dezamăgirea pe care a trăit-o în Premier League.
Villas-Boas a ajuns pe banca lui Tottenham Hotspur în vara lui 2012, iar primul sezon a fost fantastic, conform chiar spuselor lui, deşi avea un lot destul de subţire: "Am făcut cele mai multe puncte din istoria lui Tottenham cu Garteh Bale jucând în spatele lui Adebayor, dar şi cu jucători precum Lennon şi Walker care ne-au permis să folosim un 4-4-2 pe contraatac", şi-a adus aminte cu plăcere portughezul într-un interviu acordat pentru Corriere dello Sport.
Dezamăgirea a venit atunci când a început pregătirea pentru al doilea sezon la cârma echipei: "Am trimis câteva nume de jucători pentru a fi aduşi şi câţiva care trebuiau să plece, dar în timpul perioadei de transferuri conducerea nu a ascultat de noi şi la un moment dat au distrus tot ce am creat", este înţepătura lui Villas-Boas pentru Daniel Levy, finanţatorul lui Spurs.
În acea perioadă, portughezul a fost dorit şi pe banca lui PSG, dar a refuzat oferta: "Am primit o propunere de la Paris Saint-Germain, dar am spus nu datorită dragostei pentru Tottenham. Poate am făcut o greşeală".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Villas-Boas a stat pe banca lui Tottenham din august 2012 până în decembrie 2013. Din 80 de meciuri jucate, Spurs au câştigat 45.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andre villas-boas, psg, tottenham, dezamagire, premier league