Ionuţ Nedelcearu a revenit cu poftă de joc de la Europeanul Sub-21 de ani. Semifinalist la turneul final din Italia, Nedelcearu a beneficiat de scurtă vacanţă, iar de câteva zile s-a alăturat echipei sale în cantonamentul din Austria.
La primul său meci pentru FC Ufa din stagiul din Austria, Nedelcearu şi-a făcut loc pe lista marcatorilor. A înscris penultimul gol al echipei sale în victoria cu 9-1 în faţa celor de la Wacker Insbruck, echipă retrogradată în liga secundă la finalul sezonului recent încheiat din Bundesliga.
Pe lista marcatorilor în meciul cu Wacker Insbruck şi-a făcut loc şi Cătălin Carp, internaţionalul moldovean fost la CFR Cluj, la FCSB şi la Viitorul.
Nedelcearu a intrat în cantonament cu FC Ufa, dar startul noului sezon ar putea să-l prindă departe de actuala sa echipă. Zenit St. Petersburg şi AS Roma sunt două dintre echipele interesate de transferul lui Nedelcearu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Înainte de acest turneu final, toţi ne-am gândit că este o şansă unică în viaţă şi de acum încolo ni se pot schimba carierele. Ne-am gândit, am şi glumit despre asta, să dăm tot ce avem mai bun, ca să putem să plecăm la echipe bune", a declarat Nedelcearu pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut nedelcearu, gol, video, amical, fc ufa