FCSB l-a transferat pe Mamadou Thiam de la U Cluj pentru 50.000 € şi Andrei Gheorghiţă. Marian Iancu vede echipa mai puternică ofensiv, dar vulnerabilă la mijloc.
FCSB a reuşit transferul lui Mamadou Thiam de la Universitatea Cluj, atacantul senegalez de 30 de ani urmând să întărească ofensiva campioanei. Tranzacţia a fost realizată contra sumei de 50.000 de euro, la care s-a adăugat fundaşul Andrei Gheorghiţă, cedat la schimb. Contractul semnat este valabil un an, cu opţiune de prelungire pentru încă două sezoane.
Thiam, venit în România în 2022 de la KV Oostende, a fost unul dintre oamenii decisivi ai lui U Cluj în play-off-ul precedent, cu 22 de goluri şi 8 pase decisive bifate pentru formaţia ardeleană. Cotat la un milion de euro, el vine să creeze concurenţă reală pentru postul de atacant în lotul roş-albaştrilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fost patron din Superliga, reacţie după transferul lui Thiam la FCSB
Mutarea nu a trecut neobservată. Marian Iancu a analizat transferul şi a apreciat că FCSB se întăreşte serios în zona numărului 9 şi reintră între favoritele la titlu, însă a atras atenţia că echipa lui Becali rămâne cu probleme la mijloc, unde deficitul de formă a unor titulari şi lipsa de soluţii alternative continuă să fie punctele slabe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"FCSB este mai puternică cu Mamadou Thiam decât cu Gheorghiţă. Evident. Gigi Becali peticeşte ieftin, dar nu gratis, pe modelul Politic, luat pentru una bucată Musi şi ceva bani, cam mulţi, zic eu. Concurenţa creată în zona numărului 9 este extraordinar de benefică unei echipe care vizează câştigarea campionatului.
Pot spune că, prin această mutare, FCSB revine în rândul favoritelor. Totuşi, încă nu au 'croşetat' nimic în locul lui Băluţă şi Ştefănescu. Au doar ceva umpluturi U21, care coboară media valorii lotului. Mai pune umărul aici şi Creţu şi chiar Tavi Popescu.
Marea problemă o constituie lipsa de formă şi motivare a lui Şut, Tănase şi Olaru. Doar Cisotti nu ajunge. Gigi Becali nu are soluţii alternative. Acolo nu poate transfera concurenţa: costă prea mult, iar păstrarea lui Edjouma în lot este doar o parte mică din soluţie.
Cred, totuşi, că vor continua să peticească pe bani puţini, dar nu gratis, cum fac fraierii, săracii şi sărăciile campionatului. Vă las pe voi să-i etichetaţi pe cei la care mă refer", a spus Marian Iancu, pe Facebook.
Afla mai multe despre: fcsb, marian iancu, thiam