You are here:

Academica Clinceni se întăreşte cu un mijlocaş de viitor, eligibil pentru naţionala României U21

Academica Clinceni se întăreşte cu un mijlocaş de viitor, eligibil pentru naţionala României U21

Academica Clinceni

Comentarii

Clubul Academica Clinceni a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Novara Calcio pentru transferul definitiv al mijlocaşului Andrei Cordea (21 de ani).

Jucătorul, eligibil pentru România U21, a semnat cu Academica un contract valabil pentru trei sezoane.

“Mă simt bine. Am avut deja primul antrenament. Este greu, dar pas cu pas voi ajunge la cel mai înalt nivel. Îmi doresc să joc cât mai mult şi să ajut echipa să atingă toate obiectivele. Iar evoluţia mea şi rezultatele echipei să mă aducă în atenţia echipei naţionale de tineret. Sunt un jucător serios, muncitor şi întotdeuna optimist. Îmi place foarte mult Mesut Ozil, iar ca echipă sunt atras de Barcelona.”, a declarat Cordea.

Andrei Cordea a evoluat în sezonul precedent la FC Hermannstadt. 150.000 de euro este cota de piaţă a acestuia, conform Transfermarkt.

Afla mai multe despre: academica clincenitransfer 

viewscnt
Articole similare