Sergiu Hanca a părăsit accidentat terenul în minutul 30 al partidei cu FCSB din etapa a 14-a a Superligii, ca urmare a unui fault dur comis de Joyskim Dawa.
Accidentat la glezna dreaptă în timpul meciului de sâmbătă dintre Petrolul şi FCSB, Sergiu Hanca are nevoie de operaţie!
Înainte de meciul cu Sepsi, Florin Pîrvu, antrenorul ploieştenilor, a oferit ultimele informaţii despre starea lui Hanca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Accidentarea lui Sergiu Hanca este una foarte gravă. Trebuie să stea imobilizat 2 săptămâni cu piciorul, după care va pleca la Barcelona. Acolo o să i se facă o intervenţie chirurgicala, la un medic foarte bun, iar recuperarea lui va dura destul de mult şi abia din sezonul următor îl vom avea alături de noi.
Deci, consider că, mi-e greu să vorbesc dar, s-a măsurat cu dubla balanţă din punctul meu de vedere. Mă gândesc aici la Vali Ţicu, care e suspendat 16 etape, pentru o accidentare, pentru care toţi am spus că nu a fost intenţie şi toţi specialiştii au spus lucrul acesta şi ne gândim că la meciul nostru de acasă contra FCSB-ului, intrarea lui Dawa nu a fost în primă fază nici măcar sancţionată cu cartonaş.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sergiu hanca, petrolul, dawa