FCSB are probleme chiar înainte de startul campionatului.
În ultimul amical al verii, FCSB a câştigat cu 5-1, împotriva Gloriei Buzău. Totuşi, echipa lui Gigi Becali a suferit pierderi, iar Darius Olaru a ieşit accidentat de pe teren. Mijlocaşul pe care latifundiarul din Pipera doreşte să încaseze milioane de euro va rata primul meci al echipei, programat joi, împotriva lui FC Botoşani. Anunţul a fost făcut public chiar de Mihai Stoica, care a participat la conferinţa de presă alături de Dinu Todoran.
"Olaru e accidentat, nu va face deplasarea la Botoşani!"
"Olaru e accidentat, nu va face deplasarea la Botoşani. Numai nouă ni se putea întâmpla, ca într-un meci amical, un jucător să se accidenteze în urma unui fault. Sper să nu mai avem probleme cu accidentare, sper să nu mai avem probleme imense, ca unul trecut, cu arbitrajele nefavorabile", a declarat Mihai Stoica la conferinta de presa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru a fost impresionat sezonul trecut de evoluţiile lui Darius Olaru de la FCSB
”Oscilant, dar înspre bine. E prezent în mai toate fazele periculoase ale echipei. Are un altfel de stil, nu cred că Moruţan şi Olaru se pot compara. Nu cred că trebuie făcută această comparaţie, sunt jucători total diferiţi. Moruţan e foarte tehnic, Olaru ştie un singur lucru: când are mingea la picior se duce spre poartă. E foarte periculos, un jucător foarte important pentru FCSB”, a declarat Panduru, în direct la Telekom Sport, când a fost întrebat de Darius Olaru.
Gigi Becali a plătit pentru transferul lui Darius Olaru 600.000 de euro, iar în prezent, el este evaluat de site-ul transfermarkt.com la 3,5 milioane de euro.
Recent, fotbalistul a fost comparat cu starul Kante de către Giovanni Becali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Când joacă el, merge echipa… ţine toată echipa. El îl îndrumă şi pe Pogba, e pe tot terenul. Asta e! Olaru poate să fie viitorul Kante, are deja 22 sau 23 de ani. Peste un an e matur deja. Pentru mine e o realitate”, a declarat Giovanni Becali la As.ro.
Afla mai multe despre: olaru-fcsb-kante-mm stoica